Gând cazon

Numai unu şi cu unu

împărţise-vor la doi...

Lumea gândurilor mele

e deja în plin război,

Mă întreb cum legea firii

poate fi un compromis

Când omul nu e în stare

de a-şi vrea impus un vis?

Cerul e deja fierbinte

fierbe orişice cuvânt,

Prin clepsidra razei nopţii

arşiţe cad pe Pământ.

Ţipă zorii dimineţii

că de lacrimi sunt grăbiţi,

Plâng amurgurile serii

când văd oameni istoviţi...

Frunza nopţii lucitoare

adie şovăitor,

Neînţelegând motivul

celor care moartea-şi vor.

Luminînd cu bezna oarbă

umbrele au pas încet,

Îndemnând false motive

să ia forme de regret.

Toţi îşi vor multe avute,

toţi vor mult şi mult mai mult,

Chiar o linişte sordidă,

într-un ideal tumult.

Pe la colţ, plină de ură,

vorba-i spusă din instinct

Fără sensuri, fără noimă,

dar cu un accent distinct.

Eu mai lupt cu mine însumi,

dreptul de-a fi eu mi-l cer,

De-a fi liber de nuanţe

şi-a-mi avea rostul reper,

Ca să tac, iubesc iubirea

şi mi-o iau ca şi blazon

Explicându-mi hotărârea

chiar prin gândul meu cazon.